Aseară, o patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a oprit pentru control pe DJ 209A din Horodniceni autoturismul condus de un bărbat de 28 ani din Republica Moldova.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, polițiștii au constatat că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere emis de autoritățile din Republica Moldova.
I s-a întocmit dosar penal pentru ,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
SORIN NICA