După ședința de azi a Consiliului Județean Suceava, președintele Gheorghe Flutur (PNL) a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a atacat și subiecte politice.
El a spus că este de dorit continuarea alianței care a dărâmat Guvernul PSD Dăncilă : “Cei care au votat să plece un Guvern trebuie să meargă până la capăt, să găsim o soluție alternativă, provizoratul și interimatul trebuie curmat.
Dacă cineva dintre ei se va răzgândi, va trebui să explice”.
Flutur a răspuns cu “vom vedea” la întrebarea dacă PNL ar trebui să-și asume în totalitate guvernarea sau dacă ar fi mai indicat un Guvern de coaliție.
În legătură cu demiterea prefectului PSD Mirela Adomnicăi, șeful PNL Suceava a replicat “nu cred că asta-i prioritatea mea, nu m-am gândit și nu cred că-i cazul să mă gândesc eu la asta…”
DAN PASCARU