Viceprimarul PNL de Suceava Lucian Harșovschi a furat startul în fața primarului Ion Lungu (aflat în vizită la Ierusalim), anunțând azi stocurile de materiale antiderapante și utilajele pe care operatorii Diasil și Ritmic le vor folosi la deszăpezire.
Harșovschi a precizat că sunt echipate 14 autospeciale cu plug și sărăriță de mare tonaj, 8 autospeciale cu plug și sărăriță care pot transporta zăpada, 3 mașini pentru trotuare, 6 mașini pentru străzi înguste, 2 încărcătoare frontale, 3 motofreze de zăpadă pentru trotuare și 11 sărărițe manuale.
Stocurile de sare sunt de 600 tone, iar cele de materiale antiderapante de 250 tone.
“Este un dispecerat care va funcționa începând cu 15 noiembrie, la telefon 0731.996.856.
Iarna nu ne-a luat prin surprindere niciodată, sperăm să nu se întâmple nici acum.
Vom acționa prompt, dar nu vom putea usca cu feonul trotuarele și străzile…
Vă asigur că nu vor fi probleme, sau, dacă vor fi, acestea vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil” a spus Harșovschi.
DAN PASCARU