Stadion Areni, gazon bun, nocturnă, aprox. 6.000 spectatori, 6 grade Celsius
Șuturi pe poartă 8 – 8, cornere 8 – 5, cartonașe galbene 0 – 2
Miercuri seară, la lumina unei nocturne mobile pe care Primăria Suceava a închiriat-o cu 55.000 euro, Foresta (tricouri galbene) a fost învinsă cu 0 – 4 ( 0 – 1 ) de Dinamo București, în optimile Cupei României.
Înaintea partidei, pe stadion a fost difuzată piesa ”Cântă cucu-n Bucovina”, primită cu aplauze chiar și de galeria dinamovistă, formată din aprox. 150 persoane și masată la peluza dinspre Inspectoratul de Poliție.
Meciul a fost dominat în cea mai mare parte de oaspeți, chiar dacă sucevenii și-au creat ocazii de a marca.
Scorul este deschis de Grigore (min. 9) cu un șut din afara careului, după care sucevenii dau replica prin devierea lui Martin, respinsă de portar.
În min. 29 bucureștenii trec pe lângă majorarea scorului, balonul trimis de Moldoveanu din foarfecă lovind bara.
Forestierul Marin are o ocazie bună în min. 38, dar lovitura de cap plasată este scoasă în extremis de portarul dinamovist.
În cea de-a doua repriză continuă forcingul dinamoviștilor, întrerupt de ocaziile gazdelor – în min. 55 Celeadnic prinde un cap pe poartă, dar mingea este blocată de un apărător.
Min. 62 aduce majorarea scorului, după un contraatac rapid Perovic marchează de la 9 metri.
Moldoveanu își trece și el numele pe lista marcatorilor în min. 70, când reia simplu din mijlocul careului, după o centrare de pe stânga.
Scorul final este stabilit de Perovic în min. 87, cu o fază asemănătoare.
RADU OSTAFIE
Cei 150 de suporteri au umplut un sfert de peluza…probabil au fost vreo 500.