Camera de Comerţ şi Industrie Suceava este de aproape 30 de ani prima şi cea mai reprezentativă organizaţie a întreprinzătorilor din judeţul Suceava, având o misiune foarte bine definită: susţinerea intereselor comunităţii de afaceri în dialogul cu instituţiile statului şi organismele internaţionale, precum şi acţiuni concrete pentru crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent şi propice dezvoltării sectorului privat, a unei economii de piaţă reale, durabile şi deschise spre exterior.
Topul Firmelor – Gala Excelenței în Afaceri, eveniment de tradiție realizat de către Camera de Comerț și Industrie Suceava, marchează și în 2019 rezultatele din economia suceveană.
Clasamentul și evenimentul în sine, aflat la a 29-a ediție, reprezintă finalitatea aplicării unei metodologii unice, complexe și unitare la nivelul sistemului cameral din România și urmărește să identifice şi să promoveze societăţile capabile să funcţioneze la înalţi parametri de eficienţă şi care au obţinut constant performanţe de-a lungul anilor.
Ediţia din acest an va avea loc pe 1 noiembrie la Conacul Domnesc, urmând să fie acordate Trofee de Excelenţă şi Premii Speciale pentru a răsplăti elementele cheie de diferenţiere pe piaţă, continuitatea în activitate, eficienţa şi competitivitatea, spiritul antreprenorial novator, „abilitatea de a genera idei” sau creativitatea.
Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor, se realizează în baza unei metodologii de către Comisiile pentru realizarea Topului Firmelor, constituite pe domeniile respective.
Astfel, sunt prevăzute la nivel teritorial domenii ale Topului: Cercetare – Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură şi Industrie Alimentară; Construcţii; Servicii; Comerţ, Export, Turism, împărţirea domeniilor pe grupe de activitate realizându-se în baza Codului CAEN, al obiectului de activitate, declarat pe propria răspundere a firmelor în situaţiile financiare anuale.
Sursele de informații utilizate în întocmirea Topului sunt cele din situaţiile financiare ale societăţilor pentru anul anterior, conforme cu Directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice; informaţii despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului și informaţiile despre firme, rezultate din activitatea camerelor judeţene.
Sunt admise în topurile judeţene de firme entităţile care sunt comercianţi conform legii şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior: profit din exploatare pozitiv; cifră de afaceri de minim 100.000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250.000 lei în cazul celorlalte entități.
Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt cifra de afaceri netă; profitul din exploatare; rata profitului din exploatare; eficienţa utilizării resurselor umane; eficienţa utilizării capitalului angajat.
SERGIU JIPA