*Elena Loredana Ghiban, angajată pe postul de conservator la Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, spune că este victima primarului PSD Cătălin Coman și a celor două colege, care vor să o determine să plece deoarece nu este membră de partid.
*Muzeografa Ana Nazarov se apară și spune despre colega ei că nu se poate adapta în colectivități și minte că ar fi fost atacată cu cuțitul
*Din punctul de vedere al primarul Cătălin Coman, Elena Loredana Ghiban corespunde din punct de vedere profesional. El nu se implică în scandalurile dintre ea și colegele de la Casa Sadoveanu: „Nu am ce să spun, în afară de certuri care se ivesc acolo, sunt mai dureroase, ca să zic așa, dar e problema lor, îi privește pe ei ”.
Municipiul Fălticeni generează un nou scandal cultural, de această dată ne mutăm de la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” la Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.
Cei care doresc să viziteze casa de pe strada Ion Creangă sunt întâmpinați, ca în fiecare început de iarnă, cu un anunț în ușă: ”Începând cu data de 11 noiembrie 2019 Muzeul Sadoveanu este închis. Pentru vizitare sunați la numărul de telefon 0767.XXX.XXX”. O foaie simplă, nesemnată, neștampilată, așa cum ar trebui să fie la o instituție de stat. Doar un număr de telefon, în rest nimic asumat. Cel care răspunde direct de instituția de cultură este primarul Cătălin Coman, deoarece în schema de personal nu mai există funcția de director sau responsabil. Fără șefi la instituțiile de cultură, doar Muzeul Irimescu face excepție datorită statutului.
Alimentați cu tot felul de opinii, ajungem la fața locului, mai exact la poartă. Acolo o găsim pe salariata Elena Loredana Ghiban, de la care aflăm că se simte ostracizată deoarece nu face parte din PSD, motiv pentru care spune că a fost pusă pe liber. Încearcă să intre în interiorul casei, dar nu reușește, încuietoarea a fost schimbată.
Elena Loredana Ghiban ne spune păsul: ”Lucrez din 2015, sunt de profesie muzeograf, aici pe post de conservator. Este o stare de fapt conflictuală de mai mult timp, lucrez cu încă două persoane, Ana Nazarov și Mihaela Macovei, care în repetate rânduri mi-au zis că trebuie să părăsesc instituția, să-mi caut serviciu. Ele spun că dl. primar le permite lor să rămână aici, le permite să nu vină la serviciu, mie mi s-au tăiat 3 zile deși am fost prezentă, foile de pontaj sunt semnate, nu s-a făcut nicio comisie, nimic absolut.
Ele susțin faptul că n-am fost prezentă la serviciu, deși sunt martori, au venit de la școala 6 copii, cu cadre didactice, cu părinți. Starea asta conflictuală este de când m-am angajat, mi s-a zis că aici nu mai era nevoie de un om, că sunt doi oameni și e destul” și detaliază în legătură cu implicarea primarului Cătălin Coman: ”Domnul primar a zis că nu crede așa ceva, am vorbit cu dumnealui în repetate rânduri. În aprilie, au venit cele două colege și m-au amenințat, au luat un cuțit, îngrijitoarea Macovei m-a lovit, am făcut plângere la Poliție, inițial am mers la dl. primar, dumnealui a început să râdă, a zis că nu este adevărat. La Poliție vor dovezi video, dar agresiunea s-a întâmplat în interiorul muzeului, în birou, unde nu există camere de supraveghere. La început am cerut politicos cheile, iar dna. Nazarov mi le-a aruncat și a început conflictul.
Colega Nazarov mi-a zis, joia trecută (7 noiembrie a.c.), să-mi predai cheile și să părăsești instituția, dar nu scris, doar verbal. A ieșit iar scandal, am făcut plângere la Poliție. Să știți că în momentul când începe scandalul, eu ies în verandă. Dna. Nazarov mi-a spus să-i predau cheile, că așa i-a zis dl. primar. În ultimul timp nu am mai vorbit cu dl. primar, nu mai am nicio comunicare de când a început să râdă, dumnealui le ia apărarea. El le și susține. Dl. primar mi-a zis să-mi dau demisia, că eu nu mă înțeleg cu ceilalți”.
Elena Loredana Ghiban mai spune că pentru a evita conflictele cu cele două colege, stă pe perioada programului în veranda de la intrarea în muzeu, unde până de curând a existat o priză și se putea încălzi cu un reșou. Între timp, priza a fost înlăturată pentru a nu mai putea folosi sursa de încălzire și este forțată să se încălzească cu lumânări ca în perioada de tristă amintire.
Pentru a completa imaginea halucinantă, solicităm opinia Anei Nazarov: ”De când s-a angajat (Elena Ghiban – n.r.), e o luptă continuă, m-a denigrat, ultima oară doar că nu a făcut șmotru cu mine, m-a făcut albie de porci că ea nu poate să se ducă la toaletă.
Nu este problema mea toaleta, eu nu sunt angajată aici, eu sunt muzeografă de 30 ani. Hai să fim obiectivi, ce treabă am eu cu baia? La baie face curățenie îngrijitoarea.
Ea (E.L.Ghiban – n.r.) s-a certat cu toată lumea pe unde a fost, toată vara n-a făcut nimic, a stat pe tabla din fața muzeului. Mi-a spus că nu primește ordin de la mine, foarte bine, hotărăște dl. primar, nu eu, el a hotărât să închidă muzeul pentru că e foarte rece.
În urmă cu 3 ani a căzut o creangă de la tei peste țeava de gaz metan, nu avem încălzire, ce să facem? Eu nu pot să risc să pun un reșou în priză, deoarece instalația electrică e foarte veche. Noi nu am mai reușit să intrăm în reparații, nu s-a aprobat proiectul, nu știu să vă spun…
Când i-am spus că dl. primar a zis că se închide de luni muzeul și că ești repartizată la Galeria Oamenilor de Seamă și trebuie să-mi predai cheile, că eu sunt cu gestiunea, a zis că n-o interesează ce spun eu”.
Și tot Ana Nazarov ne prezintă o altă versiune a atacului cu cuțitul: ”Am fost de față, nu a sărit nimeni cu cuțitul la ea, s-au jignit reciproc ele două. După o săptămână ea (E.L.Ghiban –n.r.) a plecat în concediu, m-am trezit cu jandarmii pe cap, că doamnă, am auzit că a sărit cu cuțitul. Nu a sărit Mihaela la ea ( E.L.Ghiban – n.r.) , ea a sărit și a vrut să dea în Mihaela”, după care abordează și subiectul yalei: ”I-am spus să-mi predea cheile, nimic, a spus că nu merge nicăieri, l-am informat pe dl. primar, dl. primar a spus închizi, pui numărul de telefon și cine vine, să te sune”.
Am solicitat și opinia primarului Cătălin Coman, din moment ce și numele lui a fost adus în discuție, și abia ieri ne-a răspuns nenumăratelor apeluri: “Pe mine mă interesează doar latura strict profesională și atâta tot!
Nu am ce să spun, în afară de certuri care se ivesc acolo, sunt mai dureroase, ca să zic așa, dar e problema lor, îi privește pe ei.
În perioada când activitatea din muzeu e suspendată din cauza problemelor tehnice de la centrală, dna. Ghiban cred că ar trebui să-și desfășoare activitatea la Casa de Cultură.
Cu centrala e, într-adevăr, o problemă mai veche, noi avem un proiect depus la ADR Piatra Neamț și de aia nu am făcut investiții acolo, nu am vrut să fac o investiție de două ori.
De acolo e cineva membru PSD? Nu are nicio legătură!
În legătură cu plângerile depuse la poliție, contactați poliția să vă spună ce s-a întâmplat acolo, nu mă bag eu în treburile altora”.
Cu toate că muzeul Sadoveanu s-a închis încă de luni, 11 noiembrie a.c., primarul Coman ne-a declarat că înștiințat-o în scris pe Elena Loredana Ghiban abia ieri, 15 noiembrie cu privire la faptul că se închide instituția la care lucrează și urmează să își desfășoare activitatea pe perioada sezonului rece la Casa de Cultură, și nu la Galeria Oamenilor de Seamă așa cum i-a transmis muzeografa Ana Nazarov.
Este de neînțeles atitudinea primarului Coman, șeful celor trei angajate de la Casa Sadoveanu și singurul factor de decizie în acest caz, care preferă să nu se implice, tratează situația cu superficialitate, pasând responsabilitatea în spinarea poliției, când în realitate asistăm la un conflict de muncă care trebuie mediat.
SERGIU JIPA
Extraordinar, Ghiban nu era “ziaristă” în 2012, cînd îi făcea campanie lui Coman? Ce s-a întîmplat între timp? Trage ponoasele că nu este membru PSD sau că nu mai este membru pur și simplu?
Să vedem articolul despre care pomeniți că ar fi scris d- na Ghiban, în legătură cu PSD.
Dragă Lore…dana, ‘d-na’ se scrie corect ‘dna’!
Aveți dreptate doar in această privință.
Aveți dreptate doar in această privință.
Trei angajate la o casa ”darapanata”.
Și nu s-o suparat Viorel ca îi jigneste tiitoarea? ViorEL fii barbat prostane și bate pe toata lumea nu sta ca prostu’n jeep. Panarama ta are probleme. Ce sa-î faci, doi nespălat și ea și mai ales el. Huo PSD!
Conform legii primarul trebuie să medieze conflictul dintre cele trei. Nu știu cine este vinovat și bine ca nici în articol nu se spune ca nu ai de unde ști, dar primarul trebuia să facă o anchetă. Acum este târziu și dacă o da afară pe doamna Ghiban va însemna că le tine partea celor două. Cel mai bine sa le desparta pe toate trei. Fiecare la altă instituție.
Ua eu îl știu pi Cătălin și mă doare la gip.Vă bat pi tat sîn ginirili meu a sa aiba peco pi cintura Falticeni.Dom Ion ma agiuta.
Sa te fac f…i pe scrinul lui Sadoveanu e ceva.Viorel și Comanel.
Conflict de ca*at intr-o lume de ca*at!