Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Suceava în cooperare cu Serviciile de Investigarea Criminalităţii Economice și Investigaţii Criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale și ai Inspectoratului de Jandarmi Suceava au efectuat duminică 7 percheziții domiciliare la sediul a 2 societăţi comerciale din municipiul Suceava precum și la 5 imobile deținute sau folosite de administratorul firmelor, un localnic de 56 ani, ocazie cu care a fost identificată cantitatea de 3.800 kg. articole pirotehnice deținute ilegal.
Articolele pirotehnice în valoare de circa 150.000 lei au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
SORIN NICA