Vineri, 27 decembrie 2019, de Sfântul Ştefan, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni a avut loc lansarea cărţii „O viaţă dedicată educaţiei şi tradiţiilor populare” a învăţătorului Gheorghe Popa. „E o carte care se citeşte printre rânduri şi printre fotografii”, a precizat profesoara Mioara Gafencu în prezentarea albumului. „Folclorul a reprezentat pentru familia Popa – pentru că totul a fost construit în familie – energia vitală, medicamentul care a susţinut energia acestor oameni. Iar ei, prin ceea ce au făcut, a eliberat seva acestei naţiuni. Avem aici dovada clară a ceea ce se spunea în vremea tinereţii mele că «ceea ce e românesc nu piere şi nici nu va pieri»”.
Primarul Gheorghe Cătălin Coman a onorat cu prezenţa sa acest evinement şi a dezvăluit audienţei relaţiile sale speciale cu familia Popa prin prisma colegialităţii şi a prieteniei cu mezinul familiei, Ciprian. Astfel, a făcut cunoştinţă cu tezaurul spiritual adunat cu atâta osârdie de cei doi învăţători încă de acum 35-36 de ani. Astăzi, în perspectiva reabilitării bibliotecii municipale, doreşte ca în viitorul muzeu al oraşului să-şi găsească loc, prin contribuţia importantă a familiei Popa, şi o secţiune de etnografie şi folclor.
„Am fost în Olanda şi în Elveţia cu grupul de dansatori instruiţi de mine – i-am impresionat – dar am căutat să aflu câte ceva din tradiţiile folclorice ale locurilor vizitate. Nu am găsit niciun muzeu dedicat”, a precizat învăţătorul. „Am văzut în asta un semn că trebuie să construiesc o memorie a satului românesc şi aşa am început să colecţionez obiectele pe care le-am adunat, pentru început, în colţul etnografic de la Clubul Copiilor, apoi acasă, la Rădăşeni… Însăşi această carte, doresc să fie un troc, un schimb onest: ofer această carte la schimb cu un obiect autentic tradiţional mai vechi de 50 de ani”.
„E un erou”, a precizat profesorul Constantin Bulboacă caracterizându-l pe protagonist. „Faptul că promovează acest costum românesc, tradiţia românească, cântul, dansul, este extraordinar. O să ajut şi eu, din toată inima, la îmbogăţirea colecţiei dumneavoastră!”
A urmat o incursiune în biografia personală, dascălul amintind audienţei câte ceva din bogata sa experienţă profesională. Şi apoi, în susţinerea celor spuse, foştii săi elevi, dar şi colaboratori au depănat amintiri.
Învăţătorul Popa avea abilitatea de a descoperi vocaţii, de a şlefui diamante. Pe unii a reuşit să-i pună în valoare oferindu-le primul impuls spre afirmare. Au venit să confirme o parte din foştii săi elevi. Au evoluat pe scenă, venind special pentru acest eveniment: Patricia Ghiaţă, Larisa Nunvailer, Valentin Bertea şi alţi artişti aflaţi pe calea afirmării sau care s-au despărţit temporar din cauza studiilor.
La final, înainte de suita de autografe, la iniţiativa prof. Constantin Bulboacă, sala s-a ridicat în picioare să-i cânte: „La mulţi ani!”
Un eveniment deosebit. Unii ar spune că e de modă veche. Dintr-o anumită perspectivă, aşa-i. Dar sunt oameni care pun preţ pe autenticitate, pe unicate. Iar unicatele capătă valoare prin vechimea lor. Lucurile de duzină au preţ numai în stadiul de noutate, trecerea timpului fiindu-le defavorabilă. Asemenea obiecte sunt din categoria „consumabilelor”, a volatilităţii. Ori folclorul este acea latură a existenţei unui popor ce lucrează împotriva timpului. El se adaptează, se şlefuieşte conform unor conjuncturi de moment, dar filonul său îl reprezintă rădăcina puternică ce oferă rezistenţă. Neamul acesta a rezistat prin folclor, iar dacă sunt oameni care apreciază folclorul autentic, este pentru că pun preţ pe memorie, pe legătura invizibilă de apartenenţă la un spaţiu geografic, la o istorie, la un Neam. Politica mondială lucrează înspre destructurarea unor asemenea legături prin ruperea individului de familie şi Familie, prin ştergerea memoriei colective. Familia Popa se opune acestei tendinţe dorind să ofere gustul „bio” al sevei naţionale. Câţi dintre noi vor mai dori să „guste” folclor autentic, mai rămâne de văzut. Dar cred cu tărie că „tot ce-i românesc nu piere şi nici nu va pieri” chiar şi cântat într-o formă de folclor îmbrăcat în haină modernă.
–
–
GABRIEL TODICĂ
Foto: GINA-MARIA TODICĂ
FELICITARI ! O asemenea cariera profesionala nu putea fi incununata mai fericit decat printr-o astfel de manifestare culturala de amploare ! Remarcabile, numarul si conditia invitatilor prezenti, precum si aprecierile facute asupra activitatii sarbatoritului ! La multi ani cu sanatate si sa mai incantati publicul cu maiestria dv. !