Sâmbătă după-amiază, Poliţia Rădăuţi a fost sesizată că pe strada Salcâmilor s-a furat o maşină.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat apelantul, un localnic de 43 ani, care a declarat că, aflându-se cu autoturismul proprietate personală la domiciliul unui cumnat, a parcat mașina în fața imobilului, iar în momentul în care a coborât i-au căzut cheile pe scaunul șoferului, fără ca el să-și dea seama, după care a intrat în imobil.
După aproximativ 2 minute, când a ieșit, a observat că autoturismul nu mai este în locul în care l-a lăsat.
Până la sosirea echipajului de poliție autoturismul în cauză a fost oprit de apelant, la volanul acestuia aflându-se un tânăr de 22 ani din Rădăuți.
Tânărul a fost condus la sediul poliției, unde în urma interogării bazelor de date, s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal pentru furt în scop de folosință, conducere pe drumurile publice a autovehicul fără a poseda pormis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
SORIN NICA