Ieri, 20.01.2020, un bărbat de 27 de ani din comuna Mălini care conducea o căruță pe nesemnalizată pe DJ 209A din comuna Cornu Luncii, la intersecția cu DN 2E, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 28 de ani din judeţul Iași și a intrat în coliziune cu acesta.
Din accident, a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
SORIN NICA