Ieri, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea tentativei de omor, a tentativei de viol şi a infracţiunii de furt calificat.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a fost sesizat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat pentru 30 zile, propunere care a fost admisă, judecătorul emiţând mandatul de arestare.
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.
Pe 20 ianuarie, pe timp de noapte, în timp ce se afla într-o locuinţă din zona rurală a judeţului Suceava, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a încercat să întreţină un raport sexual prin constrângere, respectiv prin ameninţare cu un cuţit, cu o persoană vătămată.
Soţul persoanei vătămate a încercat să intervină şi să-l oprească pe inculpat, împrejurări în care inculpatul a exercitat acte de violenţă cu un cuţit într-o zonă vitală asupra acestei victime, cu intenţia de a-i suprima viaţa.
În aceleaşi împrejurări, inculpatul a sustras telefonul mobil aparţinând primei persoane vătămate.
SORIN NICA