Ieri, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reţinerea pentru 24 ore a unui suspect agent de poliţie, cercetat pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de trafic de influenţă şi 2 infracţiuni de luare de mită.
Suspectul a fost reţinut pentru 24 ore şi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar azi s-a formulat propunere de arestare preventivă.
Cauza este instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.
În perioada noiembrie – decembrie 2019, agentul de poliţie în 5 situaţii, a pretins sau a pretins şi primit (în 4 situaţii a primit, iar într-o situaţie doar a pretins, fără ca cererea să îi fie satisfăcută) diferite sume de bani de la persoane din zona în care îşi desfăşoară activitatea, pretinzând că are influenţă asupra unui coleg din cadrul poliției rutiere şi promițându-le că, în schimb, îl va determina pe acel coleg să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia, respectiv să nu sancţioneze acea persoană sau o persoană apropiată, pentru o contravenție rutieră.
Inculpatul a pretins suma de 1.400 lei în modalitatea descrisă, iar sumele pretinse şi primite au fost de 400 lei, 600 lei, 100 euro, respectiv 1.000 euro.
În toate cele 5 situaţii, inculpatul a pretins că autoturismul condus de persoana respectivă sau o persoană apropiată a fost surprins de camere de supraveghere în timp ce trecea pe culoarea roşie a semaforului, motiv pentru care conducătorul auto a săvârşit o contravenţie rutieră, sancţionată cu amendă şi reţinerea permisului de conducere.
De asemenea, la sfârșitul anului 2019 inculpatul a pretins și primit suma de 4.000 lei de la un conducător auto, pretinzând că are influenţă asupra unui coleg care instrumenta un dosar penal în care se efectuau cercetări față de acel conducător auto şi promițându-i că, în schimb, îl va determina pe coleg să îi restituie permisul de conducere reținut.
În august 2019 inculpatul a pretins de la 2 conducători auto suma totală de 300 euro și 200 lei și a primit de la fiecare conducător auto câte 800 lei pentru ca agentul de poliţie să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu referitoare la constatarea de infracțiuni flagrante, întrucât în ziua respectivă cei doi conducători auto fuseseră depistaţi de agentul de poliţie conducând autoturisme pe drumurile publice, deşi anterior consumaseră băuturi alcoolice.
SORIN NICA