Individul care a vrut să-i violeze soția colegului de pahar și a încercat să îl omoare pe acesta când a intervenit, a fost trimis în judecată de procurii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Potrivit probatoriului, Ionuț Neculai Guzu (27 de ani), din satul Baineț, comuna Mușenița, s-a întâlnit cu persoana vătămată pe data de 20 ianuarie 2020, în jurul orei 14.00, și, împreună cu aceasta s-a deplasat cu atelajul hipo aparţinând inculpatului pe raza comunei în care ambii domiciliază. A rezultat că persoana vătămată avea asupra sa o sticlă conţinând băuturi alcoolice şi a consumat împreună cu inculpatul din această băutură pe parcursul deplasării.
În jurul orei 21:30 cele două persoane au ajuns la locuinţa persoanei vătămate, aceasta invitându-l pe inculpat în locuinţa sa pentru a mai purta diverse discuţii. Întrucât în casă nu avea băuturi alcoolice dar doreau să consume în continuare, persoana vătămată a primit de la inculpat bani, după care s-a deplasat la vecinul său şi a cumpărat de la acesta cantitatea de 500 ml palincă, apoi a revenit la domiciliu şi a început să consume din băutură împreună cu inculpatul. În imobil se afla şi soția persoanei vătămate.
În jurul orei 22:00, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, Guzu l a afirmat către persoana vătămată că ar avea o datorie faţă de el (ar trebui să-i dea bani pentru băutura pe care a consumat-o) dar, pentru că persoana vătămată i-a replicat că nu are bani, inculpatul i-a comunicat că trebuie să accepte să întreţină relaţii intime cu soţia sa.
Soţii au refuzat acest lucru, motiv pentru care inculpatul a scos din buzunar un cuţit tip briceag şi cu acest instrument vulnerant i-a ameninţat pe cei doi cu exercitarea unor violenţe.
Persoana vătămată s-a ridicat de pe fotoliul pe care stătea, s-a apropiat de măsuţa de lângă pat unde se aflau telefoanele mobile şi a luat unul dintre acestea, l-a împins pe inculpat şi s-a îndreptat către uşă cu intenţia de a solicita ajutor din partea autorităţilor. Inculpatul a sărit din spate asupra persoanei vătămate cu intenţia de a-l opri să părăsească încăperea. Având însă în mâna dreaptă cuţitul, inculpatul a provocat o plagă tăiată victimei în zona gâtului, după care s-a împiedicat și a căzut pe podea.
Persoana vătămată a părăsit în grabă locuinţa, ascunzându-se în apropiere, şi de pe telefonul său mobil a apelat Dispeceratul 112 solicitând sprijinul autorităţilor. În momentul imediat următor inculpatul a părăsit la rândul său locuinţa şi s-a deplasat cu căruţa spre domiciliul său.
După sesizarea lucrătorilor de poliţie judiciară persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea asigurării asistenţei medicale necesare.
Conform concluziilor medicului legist victima a prezentat o plagă şi o excoriaţie cervicală antero-laterală stânga şi o echimoză piramida nazală produse prin lovire cu obiect tăietor-înţepător, precum şi prin lovire cu sau de corpuri dure. Medicul legist a apreciat că leziunile ar necesita în vederea vindecării un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale.
–
SORIN NICA