Începând de astăzi, Spitalul Judeţean Suceava are un laborator de biologie moleculară unde vor fi realizate analizele necesare în diagnosticarea infecţiei cu COVID-19.
Conducerea spitalului a anunțat că performanţa aparţine echipei de proiect formată din 4 specialişti – un medic primar de medicină de laborator, un chimist, un asistent de laborator angajaţi ai spitalului şi un doctor în biologie de la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava.
Primele teste au fost realizate folosind echipamentul de RT-PCR pus la dispoziţie de USV, la iniţiativa prorectorului Mihai Dimian, iar donaţiile de echipamente sunt aşteptate în perioada imediat următoare, când capacitatea de lucru va crește.
–
DAN PASCARU