Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a informat azi că, în urma primirii de la Direcția de Sănătate Publică a rezultatelor testării, ieri au fost izolate cei 242 internați depistați pozitiv de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică într-o clădire separată de ceilalți 127 depistați negativ.
Angajații pozitiv sunt înlocuiți, începând de azi, cu angajați care se află în izolare preventivă la domicilii.
Având în vedere că asistenții medicali și infirmierii vor avea de îngrijit persoane cu COVID – 19, DGASPC a solicitat ieri DSP Suceava sprijinirea cu personal medical din cadrul Spitalului Județean în vederea instruirii personalului din Centru în ceea ce privește modul de folosire a echipamentului de protecție, intervenția, tratarea și monitorizarea evoluției beneficiarilor pozitiv, dar și prevenirii infectării angajaților negativ sau netestați.
“Am adus la cunoștința DSP Suceava faptul că Centrul de Recuperare și Reabilitare Neurospihică Sasca Mică nu are instalații de oxigen și niciun fel de aparatură medicală necesară unei astfel de situații.
Angajații care au fost testați pozitiv au fost internați astăzi, o parte în Spitalul Rădăuți (8 persoane), iar cea mai mare parte în Spitalul Județean Suceava.
S-a efectuat ieri dezinfecția clădirilor și a spațiilor din incinta Centrului, înainte de trierea beneficiarilor în funcție de rezultatul testării.
Pentru a crea condiții de odihnă angajaților care sunt în izolare la centru și asigură schimbul de tură, se vor monta în curtea Centrului containere de locuit primite de la ISU Suceava, echipate corespunzător”, se menționează într-un comunicat al DGASPC Suceava.
–
BEATRICE OȘEAN
Nu știu cum de i-au izolat când ei erau deja izolați. Cu atât mai mult cât erau permanent sub supraveghere medicala. Logica mă determină să am dubii serioase asupra testelor efectuate acolo. Ceva pute și mirosul vine din obsesia raportării de covid cu orice preț. Poate odata și odata va face lumina vreun procuror și în minunea asta.